Andreea Teliban – CN  „Petru Rareş”, Suceava

Marele Premiu „Gellu Naum”

to build

îmi spui că somnul
de amiază are şolduri mari. chiar
nu pot face sex la oră fixă. cucii
din ceasurile tale vechi mă prind de păr şi mă aruncă
din garsonieră spre tot felul de
uşi deschise.
ştiu că
e nevoie de soare. altfel am fi toţi perfecţi.

matei. ţi-am spus că desenele n-au
mesaje ascunse. tom e tom. jerry e jerry. hai să terminăm o dată cu nepotismele.

//matei adună pietre verzi. n-am
încredere în visul lui dintr-a doua. să fii macara nu poate fi
greu. deşi//

de matei râd şi curcile. îşi ancorează jocuri-jocuri
în bluza lui de lână. poate
ridica. poate escava. toate
sunt reproduceri de pe cartoon network.

matei. dă-te jos de pe catalige.
că oricum

nu eşti mai aproape de cer.

//matei coase în captuşeala
hainei de duminică
nasturi pătraţi. fetiţele se joacă
de-a mama şi de-a tata cu matei//

matei. zău că mi-aş dori să fiu
o macara aurită.

îmi spui să-mi agăţ
rochiile de
tavanul din dormitor. să dai
mereu cu capul de ele.
mă alinţi în fiecare dimineaţă ca şi cum
n-aş şti că trebuie să plec. e nevoie de zece degete pentru
o strângere de mână. că oricum.

//să fii macara nu poate fi greu/

călăuza

iată cum te iau de
mână şi te plimb pe faleză. tu nu crezi decât
în naturaleţea unor picioare lungi.

/dimineaţa îmi bat joc de linişte. o măsor cu
ruleta de buzunar. aş zice că e o linişte prost crescută./

iată cum mergem la un film. bobina mă derulează şi
pe mine şi degetele tale care caută /şi degetele mele care
caută./ filmul e cu un dumnezeu excentric.

iată cum îţi lipesc scotch peste gură. tu poate crezi că
e un joc într-o limbă veche /cu ceva coliere cu ceva scoici

cu sirene.

cu marinari care îşi lipesc degetele de
talia dezvelită.

iată cum îţi spun să nu fi prost. Telefonez

acasă şi aflu că
filmele titrate s-au pierdut

şi că
soră-mea bea de stinge

iată cum facem shopping. te trag de şireturi prin city şi
te enervez şi mă bucur zile întregi. /băiete. băiete./

de parcă am rămâne singuri pe planetă.

aşteptându-l pe holden

(salinger. in memoriam)

şi un scaun ar geme
de singurătate
în garsoniera lui în stil praghez.
nu-şi depozitează decât
în şoaptă
câte o prietenă mică şi mută
sub covorul persan.

şi o linişte mă trimite acasă.

şi mâinile lui au
simţul umorului. aceleaşi două mâini
nu pot să construiască
nici
nici
nici
nici măcar un ţel/ un apartament decomandat/ un ceva.
un stick ondulat.

şi lângă fereastră e
chioşcul de ziare. când mă face să râd la
chioşc se vând blocuri întregi/ duzine de case.

şi pe strada lui taţii îşi
învaţă băieţii mersul pe bicicletă. nu/ nu.
nu sunt nici prea normali şi nici prea fericiţi. nu fac decât să-i
trimită lui încă două roţi.

şi deasupra vecinul sparge cărămizi după
cărămizi. deasupra vecina împleteşte.
deasupra puştoaica de-a patra are un cuib sub sânii mici.

şi cine poate crede că eu sunt îmbrăcată peste
blugi cu o rochie de mireasă. dansez până
mă apucă iar privitul.

şi la televizor e tarkovki. pe o plajă maşini vechi şi
murdare descarcă mere pentru nu stiu ce cai.

şi mi-am luat azi un ceas care
plânge. seamănă cu phoebe. şi stau trează şi holden caulfield sparge
uşă după uşă. azi mă tund. îmi iau oglindă mare şi
mă tund.

 

despre fusta gigantică a mamei

opreşte domnule tramvaiul vreau
să cobor lângă fusta bogată a mamei

să aşez un scaun cu picioare tari într-o cabină
telefonică şi să-i netezesc
pe diagonală pliurile pe când
cu zgomot cad pe ciment de aceea

mă doare spatele şi-mi cresc pene
negre şi nu mi-ai spus nici o poveste cu prinţese
înaripate si de fapt continui
să te scot dintr-o poză
veche ca şi când

ai avea rochie albă cu dantelă
de la bunica iar eu îmi lipesc obrazul de sânul
tău cu miros de apret risipit

printre vise ştampilate
de un poştaş ce ne fură de sub unghii
rămăşiţe din altă fustă de unică
folosinţă cumpărată de la reduceri fiindcă

adesea îmi aud naşterea mănânc flori
de salcâm şi simt trupul ataşat de mâinile
tale care-mi arată pe degete că între oameni există
un fir invizibil asa cum întind eu jumatatea
mea de ghem cât pot de tare şi pun
la uscat pe sârma noastră bucăţi din fusta
ta pătată de păcate mici şi-ţi spun că

în stomac îmi geme copilăria şi că vreau
un ceas încâlcit între firele de telegraf adică
vreau să împing cerul cu genele aşa
voi şti cât timp razele vor mai fi bune
cu venele mele şi câteodată simt

trupul ataşat de mâinile tale şi
vreau să cobor domnule aşa împăiat cu mame
cu fuste cu tot